Nu o lăsa să plece dulceaţa ei în ape
Nu o lăsa să simtă ea lacrimi pe pleoape
Nu o lăsa să creadă că nu îi sunt aproape
Si nu permite ce-i frumos din inima-i să-ngroape.
Şi nu lăsa Tu, Doamne, mirosul ei de iris
Şi nu lăsa Tu, Doamne, mirosul ei de iris
Să sufle spre fulgii ce dispar în abis
Căci prospeţimea ei la fel ca de otrave
Vor săgeta în suflet venin măicii suave.
Şi nu permite, Doamne, ca-n funduri de oceane
Să fie mai frumoase perle ca ochii mamei
Şi nu lăsa ca vântul sa-i zburleasca-ei coamă
Când mama pâine-aduce fiilor în năframă.
Şi permite, Doamne, ca rănile ei grele
Să crească pe trupu-mi si să devin-a mele
Şi fie ca-ei mâini timizi şi roditoare
Să se descrie-n doine ca cântec de-alinare.
Fie ca-n pieptul ei să-nalţe busuioc
Să fie pentru mine etern acolo-un loc
Făptura ei cuminte mereu sa aiba pace
Fă toate astea,Doamne,pentru mama dibace.
se simte puternic sentimentul fata de Mama,si sunt sigura ca nu e nici a mia parte..
ReplyDeletePS..dragut blog :)
da, ai dreptate pe mama o iubesc enorm... nu cred ca exista cine sa nu o iubeasca, nu?
ReplyDeletehmm..exista, multi exista!..
ReplyDeleteBlogul chiar e dragut,si poeziile sunt frumoase.
ReplyDeleteP.S. imi place background-ul,de unde il ai?
multumesc mult Ion... background-ul nu eu l-am pus nu stiu...
ReplyDelete